prin hublou

Parisul si-a tras o zi mohorata pe cap,

si-a-nfasurat umerii colturosi in cateva zdrente de nori

si-a-nceput sa-si lipaie ploile de-a lungul vitrinelor

amortite de miscarea sacadata

cuvintele scoteau aburi usori

si riscau o febra versatila de zile mari

cine si-ar fi-nchipuit ca dupa amiaza palida si rece

va ceda atat de usor?

sometimes

sometimes, the darkness is growing 

covering the light and isolating it…

the unknown is when a sound wake you up

a crazy tornado who take you and throw you

in front of life, 

and tell:

push the button! push the button

finally you do it

but all your world

disappear

dintre randuri...

si da, domnul P are dreptate

o spun fara sa clipesc, fara sa citesc

atata timp cat ochii tai decupeaza realitati

atata timp cat simturile tale aduna locul in senzatii

depozitandu-le-n adanc , departe de alte ravne

incet, incet, locul se topeste-n tine

tu te imbraci luand culoarea locului respectiv

si nici macar Ea, nu reuseste

sa te demachieze

la sfarsit

pentru ca tu si locul una sunteti

raspuns

avalansa nu stie ce se intampla sau de ce

nu stie daca a fost doar o alunecare de lumina

sau poate tipatul de inceput

cand freamatul, nerabdarea, lipsa de coeziune

starge toate barierile nemiscarii

ducand totul, aiurea

cuvintele se astern, acoperind uratul

dar totusi, cat de instabil este acest echilibru

masacrul continuă

cuvintele, lustruite de atâta folosire,

sferice, fără rugozităţi şi inestetice crăpături

sunt ale mele şi le păstrez aşa cum sunt.

sper să nu le rătăcesc printre cioturi

dar asta se ȋntâmplă acasă, pentru că-n stradă,dincolo de uşă

zăresc numai cadrave, cuvinte mutilate, alienate

şi fără pic de vlagă.

apocalipsa a venit pentru toate cuvintele

indiferent ce fac şi unde se ascund

deja degetele dau din coate

şi caută să iasă-n faţă

şi vine o vreme când vorbele dor,

cuvintele mor

şi noi

asemeni lor…

o dată-n viaţă...

spune-mi că mă iubeşti!

privesc buzunarul de la cămaşă gol
mâinile se zbat disperate în buzunarele blugilor
iar pieptul tău flutură batista nedesluşitului peron
măcar minte-mă frumos!
mai spui
în susurul lacrimilor
eliberate
dar cine mai are timp de minciuni
când îsi aşteaptă rândul
în procesiunea
îndoliatelor
iubiri?

bariere

mâinile mele te-ar fi sculptat ȋn ceaţă

redându-mi-te să mă acoperi
cu rana sărutului

“jos labele” urlă toate temerile

şi-n urmă, fărâmătura falangelor arată fuga

ochii te-ar fi ascuns

lăsând faldurile pleoapelor să-ţi acopere
rătăcirea trupului ostenit

“scoateţi-i ochii”, murmură disperarea

şi lacrimi se adună-n  cercuri obosite-n jurul lunii

buzele ţi-ar fi legănat visul

alungând toate spaimele-nchipuite
cu pecetea sărutului

dar cuvintele fac zid

apărându-te de inutilele trăiri

platonice drumuri zămislesc ȋn noapte

rătăcind calea dimineţilor

 

cusaturi (I)

odata, am incercat sa scriu la patru maini

si visele se torceau din doua caiere, impestritand lumea in alb si negru

iar crengile erau pline de martisoare rosu-alb

pregatind lasarea de sange

cand firul se rupe, vasele comunicante se desfac si canta

cerul se umple de alb si lumea de negru sau poate ca am inversat eu culorile

aninandu-le la streasina sufletului

alb e pustiul si rosie tacerea

negrul picteaza cerul gurii, altoind limba clopotului c-o asteptare

prelungind ultima silaba pana la poalele muntelui

padurea, ce face padurea iarna

isi boceste verdele pierdut sau isi geruieste primenirea?

de profesie... ratat

mă gândeam să-ţi povestesc inutilitatea unui demers. dar ce rost?

când totul a dospit şi a fost copt şi-a fost mâncat de multe mii de alte guri flămânde

deci: combinări de mii de cuvinte luate de milioane de ori ca interpretări

nu fac altceva decât să te arunce în lumea imposturii fanfaroane

câteodată simt că m-am născut liană târâtoare

datoare să cresc şi să unesc lumea cu rădăcinile simţirilor mele

fără să mă gândesc la consecinţe

şi fără să sufăr dacă îmi pierd frunzele

sau mugurele de creştere.

alteori ştiu că-s fiul luminii

născut după furtuna răsturnărilor de situaţie

în care numai curcubeul mai are curajul să spulbere monotonia  divizată-n alb şi negru

fără recunoaşterea niciunei nuanţe de gri.

şi-atunci mă las bob de rouă

pe sterpe aşteptări

alteori, ca acum de exemplu,  măcelăresc timpul şi spaţiul

cu umbra cuvintelor mele,

sterpe din naştere

fără bucuria rodiri şi a-mpliniri

şi totuşi,  Doamne, am văzut tăcerea luând forma buzelor

într-un continuu şi imaterial sărut

e felul meu de-a spune NU

astazi am citit ceea ce va apare maine

si microbul acestei surprinzatoare puteri

m-a cutremurat si m-a surpat in mine insumi

alungandu-ma cu toate spaimele

in desertul uitarii

de ce tocmai eu Doamne?

nu vreau sa stiu

pastreaza cartea de bucate

si lasa-mi fiecare zi sa-i sorb aroma.

undeva, cândva...

când termometrul explodează în cuvinte jerbă

şi geamurile curg, melasă nedospită

pe chipu-ţi, sarea lacrimilor duse

răsfrânge-apusul

care s-a sleit.

umbra suspinelor

cerşeşte-n colbul secundelor

răcoarea...

pe o petală de cireş

ţi-am scris ultima răsuflare

cu noaptea-n cap

astăzi voiam să scriu despre zăpadă
dar în colțul ochiului plouam...
așa că m-am lăsat păgubaș, departe de durerea ei,
zăpada se peticea printre zgrunțurii negri
ce se agățau de albul ei ofilit, omizi păroase, rapace

dacă tot nu am ieșit să-i ogoiesc spaimele
mi-am făcut o cafea cu gust de zăpadă murdară
și nici visarea nu a mai putut schimba ceva
pentru că fiecare sorbitura zgâria
alungându-mă într-o realitate mediocră

pe la prânz, cerul s-a lăsat pe vine,
lehuză așteptându-și ceasul
și dintr-o dată l-am simțit că se ușurează
i se rupsese apa și printre picăturile despletite
încercam să văd umbra unui zâmbet

ciorba cu gust de lacrimă și cearceafuri ude
se strângea noduri ce se lipeau cu gust de melasă
agățându-se de crengile mărului
obiecte masticate dintr-o istorie strecurată
printre buze umede

spre seară a gemut șuierat, s-a lăsat pe-o parte
și din burta lui se revărsau roiuri, roiuri, bucuriile albe
acum, dacă las scrisul și ies în curte
pot să mă agăț de pleoapa cerului, țurțure viu
și stând așa o să aștept să mă scurg la prima adiere mai caldă



să mori țurțure și să te petreci apă...să călătorești sevă...
și s-apari boboc, să-nflorești iar într-o iarnă...

eclozare

în adâncul sufletului ferite de lumină
mii de ouă, mici, albicios sidefii
din care îmi ies vorbele
revărsându-se-n lume
cele mai multe sar la gât
lăsându-şi veninul în uimirea morţii
altele se-nfăşoară gâtuid bucurie celor din jur
iar cele mai multe se pierd sâsâind spaime
şi repulsie printre trăitori

veni-va o vreme
când surpa-se-va leagănul vorbelor
şi lumea va scăpa de şerpuirea veninoasă

nu te lăsa-nşelat de frumuseţea culorilor morţii
şi fereşte-ţi paşii din calea vorbelor
pline de venin

despre moarte şi alte lucruri mărunte

cum e oare ca să mori? am întrebat vântu'n zori
e ca dulcea adiere ce de pe buze îţi piere
te laşi încet la pământ
şi te şopteşti în descânt:
deschide-te poartă grea ca să iasă umbra mea
amintirile să-mi ţeasă
să-mi crească iarba pe casă
în lumină să sorească
şi din ploaie să mai crească

cum e oare ca să mori? întreb noii călători
e-o continuă mişcare dintr-o zare-n altă zare
până când cazi în uitare
aici sufletul îţi plânge
dincolo lumina-ţi frânge
săruţi tot, eşti rouă-n zori
eşti potop în disperări
te îngropi în goale nopţi
şi iubire-n suflet porţi


trecător prin cenuşiu
anii un imens pustiu


în urechi mi-am prins tăceri
privesc către nicăieri
am la gat am uitările
buzele sunt şubrede
vorbele-mi sunt serbede
brăţări din ore pierdute
şi prin vene am minute
…

in afara legii

cu de la sine putere, au decis si au scos viata in afara legii
deoarece in laboratoare s-a descoperit ca se poate trai doar cu un simulacru
si-astfel au decis ca:
putem consuma fripturi de carton cu aroma de carne,
atunci cand vinul pastreaza urma acuarelelor
iar pozitiile si durata sedintelor de sex colectiv se stabilesc mai bine prin legi
ca sa nu existe abateri de la norma
tu ai voie sa respiri poluare ca sa nu le afecteze astmul lasciv
ai dreptul sa-mbratisezi cu privirea orice copac atata timp cat nu-i ranesti eticheta
iar pe iarba verde de acasa are voie sa calce numai decanul de varsta
viata asta incredibil de uscata
se sprijina pe umerii sirurilor de marionete
care mai protesteaza uneori
cerandu-si dreptul la coarda elastic
cu care pot parasi acest pod
loc ploios al suspinelor

sfasierea simularii

o colivie de aur, o stampila si cenusiu turnat din belsug
tot arsenalul necesar pentru castigarea bataliei si pentru a introna triumful mediocritatii
pe termen lung…obositor de lung…
in timp, coilivia rugineste sub spoiala de aurolac
stampila aplicata-n frunte este de fapt urma fierului inrosit
iar cenusiul de camuflaj a intrat in piele, in carne, in sange, otravind ultima idee
contaminand toate visele
toti cei care accepta experimentul si intra in joc
cad victime mediocritatii
pentru ca aceasta stare simulata zi de zi
sfarseste prin a deveni stare de fapt si mod de viata

incercari

ai vazut vreun batran care sa spuna ca viata are mirosul mizeriei?
am incercat sa aflu cat de adanca e uitarea
si verbele cad retezandu-mi sirul vorbelor
am incercat sa invat ce e iubirea
dar usile se-nchid batute de vant
am incercat sa aflu cat costa un make-up
dar lacrimile spala urma pretului

plictiseala

luasem alfabetul ca pe-un set de cuburi straine
si-l insiram prin firul rosu al vorbelor
sa-mi treaca de urat:
amintiri,
balbe,
cacofonica viata,
dumicat ultimei rasuflari,
etcetera
despre restul vorbelor numai de bine
si un ultim amanunt in Final
lasa candela
sa arda mai mult decat vorbe moarte intre dinti

jocul de-a moartea

nu trebuie sa-ti fie mila!
asta citeam oriunde imi aruncam ochii, nehotarati in lumina lor ostenita…
te-ai apropiat, m-ai luat de mana si m-ai condus pana la stanca ce se pregatea sa ma-mbratiseze
cu lantul uitarii si-al iubirii.
stiai ca te cred, ca te urmez, ca te doresc…
mainile mele, eliberate de toate spaimele s-au lasat prinse in joc, abandonandu-ma lanturilor
ti-ai luat la revedere, mi-ai sarutat umbra ochilor si tremurul buzelor si-ai plecat
(pentru a nu vedea moartea si invierea ca ritual)
facand loc ghiarelor si ciocului ce scormonesc, ciugulind fara oprire tot ce se naste in numele tau
cuvintele toate si literele lor dispar sfasiate, sfartecate, risipite
somnul mortii ma-nvaluie, sustinandu-ma
pana la plangerea noptii cand visele vin si repara toata sfasierea si toata risipirea
iar cuvintele mele capata iarasi miez si greutate
literele freamata nerabdatoare in asteptarea zorilor
cand aceleasi gheare si acelasi cioc
ma vor gasi si isi vor relua jocul de-a moartea
paginile ravasite privesc uimite aceasta inutila jertfa
si-mbatranesc ofilindu-se
a toamna

…de toamna…

m-am oprit la marginea vietii si-am privit jur-imprejur
oglindind soarele ostenit si stravaziu
cred ca am obosit sa fiu singurul cuvant ce ma poate descrie
trecerea de la o lume la alta a fost o nastere a singuratatii
azvarlita in plina lumina
in mijlocul zilelor ce tipau disperate
am apucat sanul acestei vieti si am muscat pana la sange
sorbind amestecul fiecarei zile
intr-o alb-rosie-mpletire
dintii cad sfaramati de taria degetelor impietrite
iar ochii se tarasc purtand cochilii de bezna
inutil de dure si de mute
viata m-a cocotat in varful virtualelor increngaturi sociale
si mi-a pus totul la picioare
incercandu-mi taria
am refuzat si mi-am azvarlit tot trecutul
asa cum numai sinucigasii platiti mai au puterea sa o faca,
zburand
frunzele scurma rigole vlaguite de ploaie
vantul le-nghesuie strivindu-le pana la mustire
iar noroiul solidar
strange fantomele acelor clorofile
ce s-au grabit
incolonandu-se in moarte
cerul se scobeste-ntre nori
cu crengi descarnate si pline de noduri
iar ciorile-mpletesc
poemele lungilor nopti
de singuratate
…