cu noaptea-n cap

astăzi voiam să scriu despre zăpadă
dar în colțul ochiului plouam...
așa că m-am lăsat păgubaș, departe de durerea ei,
zăpada se peticea printre zgrunțurii negri
ce se agățau de albul ei ofilit, omizi păroase, rapace

dacă tot nu am ieșit să-i ogoiesc spaimele
mi-am făcut o cafea cu gust de zăpadă murdară
și nici visarea nu a mai putut schimba ceva
pentru că fiecare sorbitura zgâria
alungându-mă într-o realitate mediocră

pe la prânz, cerul s-a lăsat pe vine,
lehuză așteptându-și ceasul
și dintr-o dată l-am simțit că se ușurează
i se rupsese apa și printre picăturile despletite
încercam să văd umbra unui zâmbet

ciorba cu gust de lacrimă și cearceafuri ude
se strângea noduri ce se lipeau cu gust de melasă
agățându-se de crengile mărului
obiecte masticate dintr-o istorie strecurată
printre buze umede

spre seară a gemut șuierat, s-a lăsat pe-o parte
și din burta lui se revărsau roiuri, roiuri, bucuriile albe
acum, dacă las scrisul și ies în curte
pot să mă agăț de pleoapa cerului, țurțure viu
și stând așa o să aștept să mă scurg la prima adiere mai caldă



să mori țurțure și să te petreci apă...să călătorești sevă...
și s-apari boboc, să-nflorești iar într-o iarnă...