triptic…

ascultă, primăvara bate-n geam
şi seva-i pregătită să erupă
mă ţine gerul morţii bine-n ham
şi-n ţurţuri sufletu-i copil de trupă

în mână-ţi sunt săgeată-n aşteptare
şi-n noapte coardă ce vibrează-n van
azvârle-mă în cerul ce te doare
şi-om povesti ca în divanul persan.

***

ne-am întâlnit în staţie la 96
se aşezase pe bancă mângâindu-şi sprincenele a plâns
ostenit să tot aştepte deschiderea circulaţiei feroviare
pentru că pe gerul asta nici o arcă nu mai coboară pe Dunăre

Doamne, de ce te-ai grăbit să termini lumea
că doar nu-ţi ţipau sindicatele la poartă că vor spor de muncă grea
iar păşunatul nu adunase atâtea suflete încât să răstoarne zidirea
şi să pună temelie pilda fiului rătăcitor?

apoi măi copile, dacă începi o lucrare şi nu o termini
se cheamă că n-ai făcut mai nimic
şi de fapt, important e să prezinţi planul de ansamblu
şi ideile principale…pentru că restul e muncă…

***

afară ninge, viscolul răstălmăcind şi spulberând tăcerea
în timp ce sufletul priveşte chinul de-nceput
o cana de vin fiert spune povestea pământului
ce se ascunde-n ceţuri învelit

e frig ca-ntr-un cavou desţelenit
când rădăcinile se răzvrătesc şi îşi cer dreptul
alungă soarele din cerul oţelit…

(am să o las aşa neterminată, precum un peşte-n copca îngheţată…)