chiriaş...în casa morţii

pentru că mi s-au terminat cuvintele şi n-am mai plătit chiria
moartea m-a dat afară din casă
aruncându-mă-n viaţă

cine-ar fi crezut că drumul suferă de bătrâneţe
şi că sub frunzele pălite
se-ascund ghimpi ce muşcă-n carne cu furie de oţel

de obicei, când gătea îmi spunea să plec
să nu văd cum aşterne-n tava toate amintirile tocate mărunt
şi cum mă împănează cu regrete şi frustrări proaspete

gustul de lacrimă şlefuită
mă soarbe-n adânc, mă sleieşte
lumina o sparge în gene zăbrele şi-apoi către nalt mă aruncă

dac-ai fi fost de-adevărat te-aş fi zidit în taina pleoapei
dar unde mai găseşti un suflet zdrenţuit
sfâşiindu-se între două bătăi de aripă