şi fi-va timpul

degetele mele, copaci călători, pribegesc căutându-şi locul
pe cupola sânului tău s-ar înrădăcina până când ultima boabă de rouă
s-ar desprinde dintre pleoape ostenite
stârnind norii regretelor şi vijelia desfrunzirii
dar nu e timpul

palmele mele, nori călători pe cuprinsul pulpelor
ar cauta să aline arşiţa cu părelnică umbra lor
împiedicând prăvălirea, surparea şi trecerea în uitare
trezind la viaţă focul sfintelor nelegiuri
dar nu e timpul

buzele mele zăvorâ-vor spaimele în freamătul cărnii
să nu se mai ştie, să nu se mai audă
şi tot vaietul să-mi otrăvească aşteptarile
până când moartea mă va linişti,
dar nu e timpul...