noaptea pe furiș se moare

orașul meu de asfalt și betoane

aștepți cuminte pomenile electorale

inchiziția nu a murit,

din adânc pandecte focul mocnit

al urii, al prostiei și-al micimii

copacii își așteaptă moartea și-și acceptă jertfa

de a cădea sub loviturile meschine

căci doar cu ruguri crude promisiuni poți tine

copacii dispar, noaptea de obicei

când citadinul prostit

se trage la pat, așteptându-și pomana

să-i umple de căldură

sufletul uscat ce așteaptă iarna

în containere cu rugina la vedere

azi un copac e urmă fără umbră

pe sub foi de brusture, rumegușul abundă

o vomă scuipată de drujbe în noapte

când sar la beregată, aducând moarte

haita de drujbe doboară copaci

și-n loc lasă… urme, umbre, regrete ? 

pustiu,

păcat că prea puțini înțeleg

și vorbesc 

știu