iarna, la început...

ca de obicei, toamna se vede dată afară din casă

îşi frânge crengile, îşi pierde frunzele printre lacrimi

şi ninge... molcom

sau vijelios

după cum îi sunt copacii

Ciuşmigiul intră în noapte, strecurându-se prin spate pe la Lazăr

speră să nu se-aprindă toate lampioanele

să-i vadă toată lumea puţina zăpadă

strânsă printre frunze alungate

cuvintele se aştern

ţesând tăceri în cercuri

ochi de piatra, ochi de jar

vorbe ce n-au mai fost spuse