arta imitației

învățând ascultarea

ia și respiră!

și eu respiram plin de nesaț

toate acele mirosuri numite viață

și zilele mi se întipăreau pe suflet

fiecare cu mirosul său

fiecare atât de neasemuită

încât îmi dădeau lacrimile

și mă pierdeam,

în așteptare                                                                              

ia și pictează!

și mi-am luat cuvintele alegându-le cu grijă

pe cele întunecate, încețoșate și difuze

și-apoi am început să descriu viața

așa cum este, în culori clare și reci

în tonuri și nuanțe lascive

și ea, viața, se cutremura privindu-se

în oglinda cuvintelor

ba încruntându-se, ba zâmbind vinovat

dar acceptându-se întru totul

privește-ți moartea!

și-atunci am privit tăcerile, sorbindu-le esența

am ascultat, iar necuvintele se îmbrânceau să iasă

și am gustat toate umbrele ce se adâncesc

și-atunci Îngerul Domnului a cules ultima frunză

și mi-a spus simplu: citește

și am citit ultima răsuflare, ultima spaimă

primind în sfârșit lumina și taina

și-atunci am surâs împăcat

strângând-o la piept

oricât te-ai strădui, viața nu poate fi imitată