să aruncați cu vorbe-n mine

"și lumea se va opri, poticnit, vomitând cu adâncă ușurare"

copile, porțile sufletului ţi s-au dat să răscolești

zămislind întrebări tăinuite

biciuind tăceri

și neputințe

până când carnea ta

se va ruga cerului

să rupă fibra lemnului

arc peste trup

cu toate că inima bate la vedere

și vorbele deslușesc dureri

nimeni nu crede rimelor tale

alungându-ți versurile-n pustie

târându-te prin colb

în fața mulțimii-înfierbântate

cuvânt plin de viață

de sânge, de spini

poate că timpurile nu-s ale mele

poate că eu nu-s al timpului

dar ceea ce trebuie să știți

e că nimeni nu poate ascunde cuvântul

lepădându-se, țintuindu-l

și nimeni nu poate pune degetul

în rana credinței

cuvântul rabdă

el e iubire

și catapeteasma cerului se rupe

făcând loc înălțării

izvorul cuvintelor nu poate fi ascuns

și nici oprit cu spaima deslușirilor

cuvintele își văd de drum

înnodându-se, adunându-se

dincolo de tăceri

dincolo de dureri

purtându-și adevărurile

și toate surpările

până la moartea cea mare

ce nu are stare

și nici alinare

sunteți creatori de cuvânt

purtătorii lui prin vremi

și fie că-mi veți crede

fie că nu

el, cuvântul

vă poartă, trecându-vă

prin marea poartă

a tăcutelor și-a ascunselor

mai bine s-aruncați cu vorbe-n mine

decât să le lăsați să cadă în uitare