Cenuşă din cer

îţi mai aduci aminte aripa cernită
când ciocul crud sorbea fără-nvoire
din norii ce-şi păzeau ţâţele pline?

mă picuram în vorbe şi-n tăceri
şi număram tot răsuflările pestriţe
cernute pete printre gărgăriţe

te învăţam sărutul şi-amândoi
pe harta sufletului descifram iubirea
când pleoapa ne învăluia în zori


cine are aripi zboară
cine nu stă şi priveşte
aerul din nori coboară
şi de pleoapă se lipeşte...