celei...care...

miroseai a cafea proaspăt măcinată
şi toată noaptea m-am chinuit să-ţi aflu gustul
arându-ţi trupul cu fierul buzelor
până când toate vaioagele şi toate gurguiele
sfârtecate cu râvnă
şi-au unit fierberea ţipătului
zvârlindu-l până către înalt
şi chiar mai sus

miroseai a lapte sălbatec şi a sperietură
de ciută hăituită
cu ochii pe jumătate secaţi
de la arderea de tot
inima se zbate zdrenţuind tăcerea
şi se ascunde între palmele grele, cupolă şi altar
ofrandei

m-am trezit cu frigu-n oase şi sufletul gol
şi frigul n-avea gustul tău
gust de piersică ascunsă-n puf
cu tot cu ambrozia strânsă
de-a lungul zilei
doar gustul depărtării
sau poate uitarea...