uşa cine mi-o deschide?

în colţul camerei o uşă-nchisă

şi camera se-ascunde-n colţ de casă

la colţ de stradă-i casa ce se întreabă

dacă mai e de stat sau dacă pleacă

la colţul străzii care dă pe-afară

e un copac scheletic  plin de ciori

indiferent de timp ele-s pe sfadă

că însăşi iarna pare scoasă din răbdări

luna s-a-năţat la ceruri

îmbrăcată-n clar de stele

lângă ea pitică, albă

rătăcită, parcă-i ruptă,

din şiragul de mărgele

numără să-şi treacă timpul

câte-n stele căzătoare

cine oare-o să mai moară?

se întreabă-n cercuri luna

nu ştiu îi răspunse alene

că nu-s stea, sunt o planetă

când dragostea e rug şi amăgire

cuvintele sunt vreascuri umede ce fumegă în van