Ca un luciu e povara

Dintre toate antichitatile stramutate, ea mi-a cazut in brate
Cuiul de care era agatata a cazut cu un pocnet sec
Si s-a rostogolit printre picioarele masutei de cafea
Era o oglinda uitata, crapata si cu argintul ofilit
Ca o matroana prinsa-n culori sépia sterse
Am platit , am luat-o si pe drum a clipit stinghera a ploaie
De parca tot cerul innorat se stransese in luciul stins
Apoi am ajuns sa impartim odaia: eu strans intre bratele fotoliului
Ea strangand toata camera intre pleoape ostenite
Ciudatenia s-a aratat in timp, caci cu cat ma oglideam mai mult in apele ei
Cu atat mai transparent deveneam si mai fara valoare
Nefolositor adica
Sticla n-o sa fie niciodata diamant spune Ling Tsio
Dar cand ii cade si ultima farama de argint dintre riduri
Nu mai ramane decat o maré fará suflare
Cu urme vagi de creste-nspumate
Usor tremurate
Ca un scris sters, indescifrabil…