Nostalgia pietrei lustruite

Masa la care m-am asezat era trista
Toate serile umede ii cazusera in picioare
Cariindu-i putinele vise

Barca a putrezit asteptand evadarea
Iar funia s-a scufundat incet
Tot mai departe de lumea dezlantuita

Fluviul se uita lung la mine
Si nu-ntelege zborul arcuit al migrenei
Ce se afunda printre suflete de gheata

Masa la care m-am asezat tace
Si ciuguleste alaturi de mine din carnea pestelui
Mult prea maré pentru semnele scrijelite in os

Corul tantarilor rapusi de chemarea sangelui
Isi leagana tacerea printre faldurile-nserarii
Si-ascunde Luna intr-un cerc de jar mocnit

Un ultim val se taraie pana sub masa
Linge faramele de tacere cazute si cu un suspin
Se trage pe-o parte cuibarindu-se-n stuf…