uitată

Dumnezeu s-a ascuns în palma mea
ostenit de atâta alergătură
s-a tras la umbră şi si-a încropit
o uitare robinsoniană
de câte ori duc mâna la gură
El îmi afla primul spaimele şi mă linişteşte
mângâindu-mă.
de câte ori te mângâi
El ştie primul tot ce te apasă
şi unde pune El mâna
vindecă,
alungă norii grei
eu sunt locul în care s-a arătat pentru ultima oară
mi-a cuprins sufletu-n palma-i aspră
şi-a-nceput să depene poveştea
petrecerii prin lume
şi a bucuriei ultimei guri de aer
şi m-a lăsat să înţeleg
că-s parte din creaţia mea
şi că
„în lumea mea sunt meşter Faur
ce s-a zidit în labirint de Minotaur”