viața ca un zbor cu probleme

zborul dumneavoastră a fost anulat

anunț sec: incolor, inodor și insensibil

cine poate sa prevadă condițiile atmosferice

și mai ales, evoluția lor?

intri în viață ca simplu pasager

uneori ai loc la business class,

de cele mai multe ori la economic

scaunul nu te cuprinde la fel de fiecare data

el știe când ceva nu e în regula,

dar… carpe diem

centura, instrucțiunile de zbor, jocul luminilor

unele zboruri sunt line, altele pline de turbulențe

ceața ascunde locații, destine, finalități

furtuni de zăpadă anulează senzații sau regrete

și viața se scurge între plecări și sosiri

aeroporturi pline, lumini și umbre

benzi rulante, porți, întârzieri

dar cu siguranță,

niciodată nu vei pierde biletul

de la ultimă călătorie

o destinație ce nu poate fi evitată

cronologie

la inceput a fost cuvantul

inaintea lui au fost sunetele primordiale

si inaintea tuturor a fost tacerea

o sa dorm putin a spus Domnul

si s-a strecurat intr-o eternitate

tragand-o peste ochi si urechi

timpul creste de la samanta la-mplinire

si-n pudoarea-i inexplicabila

nu lasa sa i se vada inelele de crestere

un ochi doua vini, doi ochi o iertare

o sa ma indragostesc tot mai mult de singuratate

si ea e legata la ochi, la amandoi

si nu vede pe cine strange-n brate

cu un ochi la trecut si unul la viitor

nu e de mirare ca prezentul trece neobservat

dincolo de noi, dincolo…

aici ai dat gres, poate ca te-ai grabit

in ultima vreme nu stiu ce-i cu tine nu te recunosc

si doar am stat tot timpul cu ochii pe tine

cu cat ma misc mai mult cu atat mai multe greseli nasc

si ochiul judecatii inregistreaza tot, necrutator

pe rabojul vietii

un leu o lamaie, doi lei o gutuie

trei lei versuri cate vrei

asa spunea un cantecel in vremea  de demult

trupul meu, o necunoscută

acoperindu-mă cu voaluri de pudoare

m-ai ascuns, m-ai îngropat în uitare

America n-ar fi fost descoperită

dacă cineva n-ar fi aruncat busola

tablouri într-o expoziţie

cam la asta se rezumă viaţa

numai că nu toate trupurile

îşi găsesc vitrina, calea

iedera îşi înfige unghiile

încolaceşte trupul copacului

şi lasă verdele să-l legene

până la uitarea de sine

eu, un tablou neterminat

cu trupul curat, tânjind a verde

privesc coaja trecutului

ce crapă inutil a bătrâneţe

fiecare om inchide-n el o realitate

noaptea corbilor albi

adevărul meu

e cel adevărat

dreptatea mea

e cea dreaptă

s-au spus atâtea vorbe

dar am uitat să citim vremurile...
larma acoperă respiraţia pământului...
un moment de reculegere

are gustul apei în deşert...

ca o ploaie de blesteme

rănesc cerul ce adoarme

noaptea nu-şi găseşte locul

toaca cerne ascultare

răzvrătirea-n cer dospeşte

şoapta creşte tot mai tare

sunetele cern tăcerea

primul croncănit sfâşie

albul penelor străluce

lumea-ntreagă o îmbracă

feerie, vis şi taină

ceartă, sfadă, vijelie

liniştea din cer coboară

intr-o doară

e iarnă iar

o ultimă zăpadă

în ziua când voi fi lumină

mi-oi cerne umbra-n amintiri

copilăria începe şi se termină cu prima zăpadă

cu primii bulgări, cu cazemate cimentate peste noapte

cu oameni de zăpadă mărşăluind printre colinde

cu sănii, cu zăpadă călcată în picioare

cu zloată, mizerie şi inocenţă

adolescenţa începe şi se termină cu un sărut

furat printre fulgi tolăniţi pe gene

când visele aleargă desculţe

printre grade Celsius

mult prea sărace pentru o feerie

maturitatea începe şi se termină cu un surâs

desprins de pe faţa unui copil

ce îngereşte zăpada

un zâmbet mult prea curat

pentru o simplă noapte de Crăciun

gândurile urmează circuitul apei în natură

literele ning viscolit sau liniştit

cuvinte se aştern, fraze se nasc

şi zăpada scrie o nouă poveste

purtând urmele spulberate

când foile aşteaptă…

sfârşit

sfârşit de poveste

cartea pe care o citeşti

este viaţa pe care o scrii în timp ce-o citeşti

sau cum este scrisă de alţii fără a ţi se cere consimţământul

citeşti şi nu îţi vine s-o laşi din mână, amâni finalul lecturii

dar nu te poţi opri din citit şi nu doar că e fascinantă

dar e şi singurul lucru palpabil din toată utopia

pe care o citeşti...

uneori

te-ntorci să mai reciteşti câte o pagina,

să mai revezi câte un capitol

dar cartea curge în continuare târând clişee perimate

în goana ei

de ce se citeşte aşa de repede?

de ce pare ce-a mai frumoasă carte citită?

de ce literele se tânguie, paginile suspină şi carnea urlă?

sfârşitul inexorabil se apropie

cartea ta se va adauga miilor de alte cărţi de pe raft

cine mai are timp de lectura ei

când fiecare e ocupat cu propria lectură?

fiecare carte ar fi putut fi scrisă altfel

povestea ar fi avut altă finalitate

altă limpezime, alte personaje

dar asta e, a fost scrisă

şi-acum,

o ultimă pagină, un ultim paragraf

o ultimă suflare

un ultimul punct

şi totuşi,

a meritat citită