Postări
eram spaima
întrebărilor si multe au căzut
sperând sa
scape neadormirii
dar sfinxul a
uitat sa-mi spună ca exista un sfârșit
pentru orice
creație
si ca nici măcar
lumina nu scapă
din întunericul cimitirului
încet, încet,
lumina ochilor se stinge
întrebările își
fac semne strecurându-se pline de curaj
dincolo de numele
meu plin de moarte
vârful
cuvintelor mele
s-a tocit
săgețile
ostenite cad
târând
toată oștirea nerostitelor
în mocirla
afuriseniilor
care ma
mesteca
pe îndelete
as putea sa-mi
arunc vocea
sa guste si ea
putina libertate
dar cine îmi
garantează ca voi mai auzi
măcar o litera
legănată la sân
încălzindu-mi sfârșitul ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu