despre...

scrisoare...

mă bucur să ştiu că-ţi e bine
pentru că oricum nu ştiu să spun ceva frumos
şi mai ales, crede-mă
am obosit să-mi ascund tăcerile
după voalul neruşinat al prostiei şi după inutilul vorbelor

voiam să-ţi spun c-am eşuat
între pagini ce se-aleargă
şi nu mă lasă să le urmăresc rândurile
iar când le ating
se albesc, tresar şi dispar între coperţi, departe

pe aici plouă cu zile
şi anii băltesc, fără litere, morţi
unii-s curaţi oglindindu-mă
şi-n alţii mă caut şi nu mă regăsesc

dacă o să iasă soarele
o să-i pun mustaţă şi buline roşii în obraji
o să-i dau trompeta mea de tablă
o să-l trec în revistă
şi onorul o să-l primesc

mă bucur că mi-ai ascultat tăcerea
şi tocul scârțâind a vârf de noapte
cenuşă plâng ca să adun surplusul
o literă mai tremură şi moare
frunză uscată măcinată-n vânt