confesiuni…ȋn contumacie

prima oară când mi-am făcut ghetuţele

şi-am tot sperat să n-adorm până când  nu-l văd
am fost străfulgerat de cuvântul creion
şi de vârful bont şi negru
s-au legat multe dintre cuvintele nerostite

apoi mi-am făcut bocancii cu sârg

şi m-am culcat liniştit
trei ore de somn până la următorul planton
când iarna o să-mi intre-n bocanci ȋnghiontindu-mă
şi făcând  nopţile inutil de lungi

cizmele de cauciuc doar se spală

dar apa urcă destul de greu prin ȋntuneric
de cele mai multe ori nici nu nimereşte canalul lacrimal
iar poleitul unor zile calpe
trezeşte fiorii unei inutile zbateri

chiar dacă iernile trec cu pantofi prăfuiţi

şi nopţile rătăcesc prin deşert
speranţa nu moare
iar copilul fiecărei aşteptări
pleacă liniştit la culcare

când  picioarele pleacă

şi te abandonează ȋntre roţi de căruţ
ghetele devin inutile
la fel ca şi Moşul
ce nu-şi mai află locul printre amintiri

un om fără ghete trăieste

un om fără cuvinte respiră
un om fără vise, fără speranţă
este deja un cadavru
şi Moş Nicolae nu bântuie prin cimitir