ca o baterie Duracell

sunt speranţa ce refuză

moartea nu mai e ultima soluţie
ȋmi ţes visele albe
şi mă acopăr
să nu mă găsească ȋntunericul

 

ȋnvaţă-mă ce-i iubirea

strigă un cuvânt uitat pe-afară
dar noaptea hrăpăreaţă
ȋmi fură toate emoţiile
şi nuditatea doare

 

cât de aproape trebuie să fiu

ca să-ţi ȋncălzesc palmele mici
ȋn care frămânţi lumina?
sau mai bine zis
ce să fac să mă zăreşti?

 

ȋntre 21 de grame şi 20 de waţi

ascund urma lăsată pe cer
ȋntreabă-mă să aflu ce-am fost
şi cât o să mai bântui
printre cuvinte