mercenar fără armată

eu, eu în solda căror cuvinte mai lupt?

au apus vremurile când ne adunam, războinici, în jurul focului

ascuţindu-ne limbile până la incandescenţă

albind nopţile cu şfichiurile lor

înainte vreme nobilii îşi alegeau samuraii cuvintelor

să le poarte dorinţele şi vrerile

împachetând moartea

în culori alese

elegante

au murit vremurile, şi nobilii şi culorile

acum fiecare ia câte un pumn de cuvinte agăţate-n vârf de vânt

şi pleacă să cucerească lumea

chiar dacă nu au trăit

vremurile

ritualul ceaiului înseamnă moartea frunzelor

patimile fierb molcom

măiestria domină

iar cuvintele, se plec cu demnitate

în faţa tăcerii pentru că nu-şi găsesc locul

să nu mă-ntrebaţi care-i calea

pentru că verbele mele sunt moarte

şi-au făcut datoria

şi au ales

rostul fiecăruia

e să-şi găsească drumul

oricâte cercuri ar avea copacul