moartea ca o absenţă îndelungată

cuvintele lui sacadate, foc automat de mitralieră

spulberă învelişul solzos la adăpostul căruia vieţuiam cu inconştienţă

ura lasă urme urâte, nici moarte pe pâine nici viaţă liniştită

statusul e doar o fulguire grea cât tot cenuşiul cenuşii

prinsă-n cimentul unei ploi

nicicând trecute

cu moartea pre dune călcând

urme spulberate-n vaierul vânturilor rătăcitoare

deşertul vieţuirii nostre, sentimente măcinate-n piua zilelor faste

când trecerea are culoarea cerii şi gustul cenuşii

la masa lui am adus ofrandă toate cuvintele scrise

căci în ele eram eu. cel ce nu-nvăţase păcatul, eu cel ce nu ştiam ce-i minciuna

dar oamenii şi-au pierdut credinţa-n cuvânt şi scormonesc adânc în spatele cuvintelor

căutând izbăvirea minciunii

adevărul şi iubirea nu au nevoie de cuvinte

ele trăiesc fără poticniri, fără noi

fără cuvinte

ridică privirea, îndreaptă spatele, suge burta şi dă-i drumu

viaţa asta e o curva dar ce poţi face altceva

decât s-o urmezi până la ultima staţie...