oraşul interior

mi se spunea devoratorul de cărţi

pentru că nu aveam nici o preferinţă şi totul mi se părea comestibil

silabe, cuvinte, fraze intrau de-a valma fără număr de ordine

dar de la un timp am simţit că am rămas greu

aşa cum numai şarpele boua cred că mai simte înţepenit în mijlocul drumului

înăuntrul meu, cărţile îşi ridicau case, cartiere, ziduri de apărare

erau şi câteva catedrale printre palate rătăcitoare

prin colţuri zăceau câteva spaţioporturi

aveam porturi şi aeroporturi

lumea era într-o continuă mişcare

insulele pluteau în derivă cu sau fără elice

printre limburi şi sargase

cărţi uitate, file roase

schimburi având la bază margele se sticlă

cărări galbene, vrăjitoare

magicieni ambasadori sau cumpliţi politicieni

trupul meu, inutilă cupolă opacă

se desface încet ca un puzzle indecent

biruit, căsăpit şi căzut sub domnia colosului cu picioare de lut

„ieşi papucule de sub pat, ieşi papucule ieşi că ţi-oi da cărţi de poveşti ieşi papucule ieşi...”