de-a marea şi de-a visul

marea trebuie să moară

sentinţa pare dură, rece, clară

iar marea s-ar evapora cum ştie ea, alene

privindu-şi criminalul printre gene

dar vin pe-ascuns cuvintele şuvoi

strânse din lacrimi, rouă sau din ploi

şi umplu iar locul sărat

ce ar fi vrut

dar nu s-a mai transfigurat

în vagă amintire

departe

sunt mari carora nu le plac intrebarile

sunt mari care isi pierd amintirile

sunt mari care isi leapada valurile

sunt mari care-si deapana uitarile

rasturnate in ceruri sunt toate marile

cu lenesi nori stergand departarile

un soare captiv intr-un alt viitor

abulic, incert si cumva trecator

pantomima

de fiecare data, marea intra in circuitul apei in natura

uitandu-si de fiecare data trecutul

reluand aceleasi greseli

lobotomie se cheama valul ce va sterge

sute de alte istorii incredibil de adevarate si triste

asa cum numai ploaia mai poate plange uneori

veniti sa luati lumina

valurile mele mele poarta toata lumina stelelor

si caldura iubirii, dar soarele nu a aflat inca

si-si tot cauta reflexile

reluand jocul

candid

idei traverse

dacă marea n-ar fi mare şi şi-ar număra toţi stropii

ar putea să îşi dea seama cum ne-ngemănăm cu toţii

oameni cu care m-am întâlnit sunt doar fascicule de lumină

ne-am atins, ne-am suprapus, ne-am despărţit

şi la un moment am străpuns bezna haină

marea legănându-şi temerile în adânc

se-ntreabă c e se-ntâmplă şi de când

apusul varsă sânge în fereastra zilei

vâsla taie-n carne vie nicidecum nu mângâie

marea sângera tăcută aşteptând noaptea să-i vie

cât de ignorantă-i marea sau cât de mare e a ei mărinimie

de îşi ascunde-n lacrimă uscată ,ca pe o comoară, moartea

eu nu ştiu ce e regăsirea şi drumul mi se termină abrupt

lăsat am fost din mâna maicii mele sau poate toate firele s-au rupt

o salcie ar vrea să plece

sub unduire calmă se ascund furtuni greu de oprit

când valul muşcă-n ţărmul ostenit

şi-a lui furie pare greu de ostoit

te-aş rupe-n două şi te-aş face altoi

bucăţi să lăstărim şi să înflorim preaplinul

prea grei de roadă să ne rupem şi unul să se facă iară doi

în verde crud se scaldă lemnul dimineţii

când roua îl cuprinde în ştergare moi

se-ntinde cerul să-l cuprindă-a zbor dar rădăcinile-l ţin bine

orice secret are un preţ...

lasă-mă să te-mpletesc 

şi în vise să te cresc

în urzeală să te-ascund 

semnelor să le răspund

cu priviri iscoditoare 

şi-ntrebări fără valoare

marea moare-ncet topită

ca o vrajă nerostită

ca o vorbă alungată

moarte neelaborată

cine-n mare moarte are

se topeşte şi dispare

veşniceşte în uitare

şi face cercuri la soare

ca o moarte dulce  somnul...

nod de cale poetica

daca ai sa auzi suierand cuvinte
si ai sa simti glasul rimelor nepereche
sa sti ca-n capul meu
se-ntalnesc toate caile poetice ale lumii
dar pentru ca anii grei de criza
isi spun cuvantul
acarul Paun bate-n roti imaginare

(si a fost cumva marti toata ziua)

perfuzie

cine nu are iască riscă să moară de frig

nu că i-ar fi de mare ajutor sau că i-ar ţine de cald

dar nimic nu strânge la sân scânteia ca ea

ridicând-o la rang de vâlvătaie

cuvintele mi-au amorţit, au murit puţin şi s-au uscat

fără speranţa vreunei scântei rătăcitoare

e plină pădurea de greşeli ca mine

verbele ne suportă greutatea

ideilor inexistente

iar moartea

trece alene, exasperant de-ncet

strivindu-ne sub un munte de ignoranţă

amintirea visului frumos

macină carnea seacă

alungând

până şi speranta scrumirii

ambulanţele-aleargă printre sirene

nopţile intubate atârnă-n perfuzii

picătura chinezească s-a ofilit

ruginit e acul