eu niciodată nu.

îmi spălasem lacrimile în ochii celorlalţi
dar vântul mi le-a luat agăţându-le de firul ierbii

eram alesul, rătăcitor printre semne şi întrebări
şi mă chinuiam cu însemnele de pe zidul înalt al frunţii

timpul curge prin mine
litanie seducătoare prin cronofagia continuumului

mi-am încercat puterile
ecou reflectat din suflet în suflet
până când inima lemnului a prins a bate

mestecam încet cuvintele
sorbindu-le tăcerile până la ultimul strop
cu refuzul lor cu tot

singurătatea se stinge pe pleoapă
ca o rază venită de departe şi de demult
prea ostenită ca să se zbată.