legea no. 2

alunecasem,
trăgând tot întunericul după mine
victimă colaterală.
singurătatea mă pipăia
avidă gură, degete chircite
cu bucurie stăpânindu-şi prada
dădeam din mâini
răscolind aerul greu, lipicios
de-aiurea
nisipurile mişcătoare sorb
ele nu ştiu să scuipe
lor rar le scapa
cineva
uita-le-ar uitarea
vreau să fiu singur!
şi toate tăcerile ţipau vătuite
desfăcându-şi capsulele
pline de ţepii regretelor
vreau să fiu rău
să muşc din malul binelui
hălci nemestecate
să scuip apoi
tot ce mă trage
la pământ.