suna-va cornul ȋn pustiu

nu am răbdare să trăiesc şi nici ȋn moarte nu cred să mă simt mai bine

noian de vise ȋnălbesc şi măreţia timpului voiesc

s-o descifrez ȋn mine

dorinţele te-acuză iar moartea te răsfaţă

eşti superficial de cutezi măreţia s-o priveşti ȋn faţă

sunt suma viselor ce-n mine albii sapă

şi pregătesc venirea celui ce va sa fie

izvor cuvintelor ce dor călcând tăcute buze, ce sfărâma-va-n inimi uitate stăvilare

…

suna-va cornul ȋn pustie

şi oastea umbrelor s-o aduna să se ȋnfrupte

lumina nu se teme ȋn genunchi să cadă să ia din colb cuvântul şi rana să-i aline