departe de tot

nu poţi să vezi ceea ce nu vrei să vezi când cuvintele prind viaţă

Doamne mi-am lepădat cuvintele, le-am alungat de la buzele mele

şi-am aşteptat ca o hienă ecoul să-i sorb viaţa, ultima suflare

m-am aruncat între oglinzi paralele pândindu-mi licărul in ochi

şi căutarea disperată a buzelor rămase fără un sunet

multiplicându-ne într-o infinitate aprobatoare

linia orizontului desparte chemarea de răspuns

tăcerea se chirceşte pe pragul dintre cuvinte

şi toţi demonii iertării mă pustiesc încălcând jurământul

cerul din mine cade ca la potop acoperind totul

suflarea speriată se trage în adânc anafor înghiţind toate intenţiile

aplaudaţi vă rog, cortina nu mai are putere să se ridice