vineri, 1 ianuarie 2016

nimicuri


sfârşit de an

dacă mâine nu e, nimic nu e a spus ziua de azi
învaţă-mă ce-i dejnădejdea, să ştiu, să înţeleg durerea
învaţă-mă ce-i renunţarea cu toate visele alături

să visezi că dăruieşti până la epuizare
şi să te loveşti de peretele neputinţei pe care l-ai ridicat asiduu
pe parcursul fiecarei zile... de-a lungul timpului

început de an

cu dăruire,
stâlpii porţi par doi ciocli ce aşteaptă
fără să ştie ce-i nerăbdarea

ziua de azi ştie că mi-a alungat tot trecutul
şi odată cu el şi viitorul
deci astăzi este o temniţă în carne şi oase

o iarnă fără zăpada nu poate face altceva
decât să-şi arate gerurile
ce muşcă adânc din hoitul amintirilor

şi poate...

înveleşte-mă cu dejnădejde să-i gust greutatea
pune-mi durerea căpătâi
şi lasă renunţarea să se cuibărească la sânul meu

anule banule, cum te vei rostogoli?






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu