luni, 18 ianuarie 2016

singurătatea ca o jerbă de lumină



dimineaţa se strecoară-n pat luându-mă în braţe
negre sunt urmele visului pe pleoapă
şi umedă liniştea din zori
orele se apropie de pat şi te ajută să te ridici
una îţi pune papucii
alta îţi leagă halatul de casă
şi-încet, încet îţi faci încălzirea cu ele
drumul de la pat la cana de cafea
drumul zilei către seară printre frânturi de ziare
şi drumul nopţii către alte vise
timpul comorilor neatinse
e doar o cinematecă

închinată filmului mut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu