când balanţa...

toţi cei care te-au iubit au rămas de mult în urmă
toţi cei pe care i-ai iubit au uitat pulberea căzută
drumul tău e plin de cadavrele cuvintelor
dorinţele şi poveştile
şi poemele
şi dramele
fug care încotro
fragmentându-se încontinuu
infinitate de semne
inutile

palmele mele se lasă pe umerii drumului
şi-amurgul picură
arzându-mi colţurile
pline de ceaţă

undeva, cândva
pasărea paradisului
cu pliscul plin de semne
s-a apropiat şi mi-a umezit buzele
m-am înălţat până la stele şi poate chiar mai sus
dar când am ridicat cuvântul să-l rostesc
braţele mi-au căzut a neputinţă
iar viaţa s-a ridicat
mi-a râs trufaş în faţă
şi a plecat
sigură că am s-o urmez...