lin...

fusul...

mi-am luat firul de aţă din fusul Parcelor
şi-am început să-l răsucesc pe degetul arătător
al mâinii drepte
iar inima cobora încet
pe partea stângă lăsându-se uşurel să curgă
odată cu firul, zbătându-se a întrebare: de ce oare?
şi degetul atârna tot mai greu nemaiputând să arate nimic
nemaiştiind ce să întrebe
şi am terminat.
am desfăşurat firul lăsând urmă prin lume
şi când mi-a venit timpul am început să-l înfăşor în jurul degetului
în care se spijinea inima
răsuflând pierită de atâta zbatere
reverberând ecouri în seva lăstarilor
plini de frunze şi zâmbete
dar firul se termină
şi atunci trebuie desfăşurat
cuvând cu cuvânt
foile flutură purtându-şi silabele şi temerile
cu toate spaimele înghesuite pe cant
neînţelegând că totuşi lestul
îşi are rolul său
pe parcursul călătoriei
apoi timpul, sâsâind
a-nceput să-mi înfăşoare firul în jurul gâtului
zilele devin tot mai grele
nopţile se scrumesc de arşiţă
iar peretele vieţii se surpă
mâncat la rădăcină
de-atâta secetă
...
târâişul timpului
greutatea firului
uitarea uitatului
tăişul cuţiului
...
cine firu l-o mai toarce
să ia fusul de la Parce
să tragă scamă de lună
pentru pustia nebună