Femeile sunt păsări Phoenix (asa o spus Intrusu-ntr-o poemă)

Doamnă, prin mâna asta au trecut toate revărsările Nilului
şi fiecare an îşi avea culoarea sânilor diferită
după cât de lacomă era lumina ochilor
merele, pârguite de-atâta aşteptare
parcă înadins se lăsau sărutate,
muşcate până la istovire
rătăcind amintiri printre frunzele edenului

jinduire…
la vară mă voi cerne palmier
cu rădăcinile înfipte bine-n cer
în frunze pleoape am să te-nvelesc
dogoarea ce te mistuie s-o potolesc

jargon…
într-o noapte dintre buci
ţi-am furat trei şoapte-adânci
simţurile-n cerul gurii
parcă-s o hoardă de furii

lasă-mă să te încerc
prin buze să te petrec
de buric să mă lipesc
noaptea-ntreagă să dospesc

ţine-te-aş cu coapsa-n sus
rezemată de-un apus
pulpa ta să mă îngroape
mai adânc şi mai departe

şi-aş cădea fată pe coate
prova-mi apele-ar desparte
şi din toată unduirea
inventa-vom omenirea

şăgalnic…
femeile sunt păsări Phoenix
şi ne scrumesc sub feciorelnic sân
ni-i patul locul de ofrandă
şi rug şi ardere în joc păgân
iertarea vine ca o izbăvire
căci tot deşertu-n rugi l-am semănat
dervişi rătăcitori pe crucea nopţii
când izbăvirea creşte în păcat

(de-a joaca cu gândul la spusa lui Emil Brumaru)