„non nobis, Domine, non nobis. „

şi au fost ţări de pribegie ce nu m-au vrut

ale căror deşerturi le-am străbătut cu lacrimile mele

aducând seminţele la viaţă

dar urâciunea le-a ars feţele

iar ura le-a schimonosit sufletele

şi alungat am fost fără de vină

ducând cu mine

liniştea pierdută

şi au fost ţări cărora le-am fost indiferent

mă priveau de la înălţimea balcoanelor

şi murmurau din colţul buzelor reci

uscate de indiferenţă

iar clopotele băteau fiecare oră

ce le despărţea de taina iertării

şi-n urma mea creşteau munţii nemulţumirilor

măsuraţi de limbile mărilor furioase

până când oasele trosneau sub povara

nepurtatelor

dar au ţări care nu m-au iubit dar nici nu m-au alungat şi nici indiferent nu am fost

ţări al căror rege eram, purtat în litiera muţeniei

ţări în care mi se făcea loc să-mi plâng toate visele moarte

locuri în care rădăcinile mele vorbeau cu tine Doamne

ţări cu aerul cărora mă-nveleam

dovedind muşcăturile tăioaselor geruri

şi-n acele ţări, pe-acele plaiuri

îmi purtam crucea

prin deşerturi de indiferenţă

dar totuşi fericit că-s acceptat cu bunele

şi cu toate uitările.

şi toate acestea le-am trăit

nu pentru a-mi desăvârşi trăirea

Sed nomini Tuo da Gloriam”