sâmbătă, 22 septembrie 2012

„non nobis, Domine, non nobis. „


şi au fost ţări de pribegie ce nu m-au vrut
ale căror deşerturi le-am străbătut cu lacrimile mele
aducând seminţele la viaţă
dar urâciunea le-a ars feţele
iar ura le-a schimonosit sufletele
şi alungat am fost fără de vină
ducând cu mine
liniştea pierdută

şi au fost ţări cărora le-am fost indiferent
mă priveau de la înălţimea balcoanelor
şi murmurau din colţul buzelor reci
uscate de indiferenţă
iar clopotele băteau fiecare oră
ce le despărţea de taina iertării
şi-n urma mea creşteau munţii nemulţumirilor
măsuraţi de limbile mărilor furioase
până când oasele trosneau sub povara
nepurtatelor

dar au ţări care nu m-au iubit dar nici nu m-au alungat şi nici indiferent nu am fost
ţări al căror rege eram, purtat în litiera muţeniei
ţări în care mi se făcea loc să-mi plâng toate visele moarte
locuri în care rădăcinile mele vorbeau cu tine Doamne
ţări cu aerul cărora mă-nveleam
dovedind muşcăturile tăioaselor geruri
şi-n acele ţări, pe-acele plaiuri
îmi purtam crucea
prin deşerturi de indiferenţă
dar totuşi fericit că-s acceptat cu bunele
şi cu toate uitările.

şi toate acestea le-am trăit
nu pentru a-mi desăvârşi trăirea

Sed nomini Tuo da Gloriam”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu