PRINCIPESA

Sau feţe ale femeii eterne

(penumbră punctată de albastru; voce din off):

-   cine eşti? cum vezi lucrurile? de ce parte eşti? ce declari? cum te cheamă şi ce vrei?

-   pui prea multe întrebări şi toate deodată. cine, cui îi pasă? EU sunt cine sunt, asemenii vremii sau vremurilor. Sub mine bărbatul geme şi se zbate între viaţă şi moarte. Eu sunt! Prin tot ce-am fost m-am dat pe mine.

Şi am fost Cleopatra

(mişcarea de step se poate împleti dacă se găseşte o bucată care să facă trecerea de la flamenco la belly dance în timpul monologului)

Învăluită de căldura lui, primeam ca bună mamă omagiul fiului iubit. Deşertul înverzea când mă revărsam peste pieptul luiînfrigurat de spaimele mărunţite. Cerul cu tot albastrul ochilor mei se înfige spintecându-i măruntaiele. Eu am fost însăşi istoria măririi şi decăderii aşa cum numai măritul Ra mai ştie a muri şi a renaşte din braţele mele. Nilul se unduie căutându-mă, deltă a splendorilor şi revărsării. Sânul meu sparge întunecimea istoriei cu lumina pârguirii. Unduirea trupului meu ascunde muşcătura tulburătoarelor încolăciri. Veninul sărutului meu dezlănţuie agonica rătăcire. Dorinţa mea cutreieră întinderile interioare. Dogoarea mea răsuceşte şi usucă aburul privirilor. O istorie pătimaşă îşi pierde capul printre perdelele baldachinului. Laurii se aruncă la picioarele mele sărutându-mi brăţările încheieturilor iar mâinile mele se joacă visătoare cu soarta. Şi am fost istorie, şi am fost femeie, şi am fost iubită...

Cântarea cântărilor

2.	De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii.
3.	Haina eu mi-am dezbrăcat, cum s-o-mbrac eu iar? Picioarele mi le-am spălat, cum să le murdăresc eu iar?
4.	Iubitul mâna pe fereastră a întins şi inima mi-a tresărit.
5.	Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii.
6.	Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat.

(penumbră punctată de roşu intens; monolog):

Viaţa mea este şi a fost o culme a altruismului, a jertfei de sine. Eu femeia, dispar în lumea creată de mine. Trupul, cugetul, sângele meu sunt cărămidă şi mortar împlinind zidirea. Eu nu am dat ci m-am dat.

Şi am fost Maria Antoaneta

Multe femeiuşti s-au bătut ca să ajungă sus în vârf, să fie primele „în ceva”, dar prea puţine şi-au dorit să fie ultimele, să fie încheietoare de pluton, ghilotină ce separă vremurile. Ei bine, eu m-am născut ca să fiu ultima. Au mai fost regine care au murit răpuse de dragostea lor sau de nefireşti porniri dar niciuna nu a fost Regina Ghilotinată. „Prima crimă a Revoluţiei a executarea Regelui. Dar cea mai îngrozitoare a fost uciderea Reginei”. Da, eu am făcut tot posibilul, am pus cap la cap toate iţele pentru a avea această frumoasă împletitură de sumbru şi luminos. „Nu au pâine? Să mănânce cozonac atunci!”.

Care altă Regină a mai intrat în conflict deschis cu ţara? Defăimarea ironică, subtilă a înaltei societăţi, a omului de rând m-au ajutat la împlinirea planurilor mele. Scepticismul pictat în zâmbetul dispreţuitor vis a vis de capacitatea „neştiutorilor” de a-şi orândui viaţa a iritat, a aţâţat, a adus la paroxism  tulburarea şi turbarea. Eram lesbiana lor, mâncătoarea de bărbaţi ce nu-şi putea potoli foamea animalică, incestuoasa lor demonică. Ghilotina, această catapeteasmă a sfinţeniei mele m-a ridicat în rang pictând cu sângele meu sfârşitul unor lumi, a unor destine, a multor vise. Am luat trena morţii şi mi-am făcut voal. Iar ei priveau şi nu înţelegeau. Sângele meu coboară în stradă răscolind oroarea. Zâmbetul meu, rătăcit printre nori se oglindeşte în toate apusurile mizere. Viaţa schilodită de roata istoriei se cuibăreşte sub amintirea mângâierilor mele. Am condus şi am fost condusă. Am primit şi m-am oferit. Ochiul stăpânului îngraşă vita iar istoria a crescut sub privirile mele. Numai că odată scăpată la aer şi loc liber a luat la arat toată viaţa sfărâmând totul cu nepriceperea şi nestatornicia ei.