sonata neterminata pentru moartea care s-arata (V)

s-a intors si mi-a spus rastit:  

-o sa pierzi tot ce ai
am privit-o si-ntrebari explodau inundandu-mi ochi
la cat de egoist si primitiv sunt, ce mai pot pierde cand ma am doar pe mine?

zilele sunt ale tuturor, soarele isi vede de treaba lui

ploaia ma uda fara favoritisme
si prostia ma tine de mana ori de cate ori ies
si ma caut prin multime.

poate ca-mi voi pierde prietenii

desi tot mai putina lume
ma striga pe nume
-bai tampitule, ce dracu faci?

pana si cuvintele pleaca, rusinate

refugiindu-se prin dictionare uitate
cat mai departe ca sa nu mai dea ochii cu mine
ma rog totusi sa se regaseasca

picioarele s-au tocit prin pustietati

mainile s-au desprins haituid aerul fara rost
orbitele goale, ratacesc dupa o inima impietrita…
care nu ma mai striga dar nici eu n-o mai caut

am incercat alte picioare dar viata ma arunca in sant

noile maini refuza sa ma stranga-n brate
ochii se scurg de pe o zi pe alta
iar amintirile se faramiteaza ori de cate ori le ating
 
poate ca totusi a avut dreptate…