sonata neterminata pentru un vers si o zi moarta (II)

zilele mele se furiseaza speriate,

deschid usa cu teama, se strecoara si raman cu zidul atarnat in spate
tacerea se taie in raza stinghera ce se lasa moale pe somiera
oare-ntunericul o sa invie sau ramane intins pe nasalie?

zilele, visele ce ti-au facut?

de ce le arunci si le tot iei de la-nceput?

zilele mele, vise ce-asteapta-n camara cu candele aprinse

isi pastreaza fecioria si virtutea neatinse
le-as fi iubit pe toate cu patima si fara deosebire
de n-ar fi cazut cu toate in orbire
cate povesti nu le-as fi spus sa le-alin
sa le fur de pe buze firavul suspin
de ghiata sa fie al lor parinte
si tot nu mi-ar cere dinte pentru dinte
vanzand fecioria zilelor viselor
mortii ce-asteapta, in noapte-mbracata

la Doha, la Doha

ma-ndeamna chemarea
durerea din suflet sa mi-o spele marea
in noapte desertul sarutul sa-mi dea
viata sa-i dau sa faca ce-o vrea

dervisul presara taceri in desert

si ziua si-o smulge si-o zvarle din piept
cu talpile arse, cu sufletul gol
el poarta un vers sa-l ofere obol...