toaca

pe când eram lemn trăitor printre uscături

legănându-mi amintirea adânc înfipt, solidar cu pământul

adăpându-mi uitarea la ploile alungate dintre nouri

şi-aruncându-mi visarea către ceruri

cu toate crengile,

cu toate frunzele, dăruindu-mă

„cine ştie să asculte

învăţa-va lucruri multe

bate inima în mine

alungându-mi spaimele

cernând întrebările

alungând uitările”

trimite Doamne pe lume meşterul cu gânduri bune

trupul să mi-l spintece să revărs în cântece

viaţa să mi-o geluiască

să m-anine în uitare

că uitarea nu mai doare

şi dă-mi Doamne liniştea dar nu mă-ngropa în ea