tombe la neige

uneori  viaţa se-ndepărtează de tine până când liniile se estompează

alteori se-apropie atât de mult încât simţi că te afunzi în detaliu

ciudat mod de a ne capta atenţia foloseşte viaţa asta

pentru a ne ţintui în fotoliul său

teatru al umbrelor, scena eternelor tânguiri

golul cuvintelor caută să exprime cât mai mult

dărâmând zidurile misterelor de nepătruns

dar ce pot face umbrele?

jurăminte-nflăcărate dansează maiestuos

ninge cu mulţimi de „te iubesc” năvalnice sau şoptite

dar numai adâncimile în care înfloresc nuferii nerostitelor cuvinte

pot să îngroape spaimele cernite

în teatrul umbrelor lumina e bolnavă,

conturul cuvintelor dispare

şi-n golul rămas

înfloreşte visul unui zâmbet