sub asediu

seceta și-a înfipt unghiile-n piatra zidurilor

lingând umbra răsuflărilor…

toate ideile îmi cer să mă predau zicându-mi că rezistența este inutilă

dar cum să le explic că inutile sunt doar ele, că alte idei se vor grăbi să le ia locul

atunci când singur voi rămâne…

și am rămas

cuvintele își făceau aripi de umbră

și se aruncau din înaltul zidurilor în propozițiile dușmane

altele se strecurau prin râpe neumblate de sute de cărți stingându-se

care de epuizare, care de oftică

pentru că serile erau reci și înghețate ca vorbele urii

acum, doar tăcerile-au mai rămas

pe creneluri

livide…scheletice, umbre șterse

și chiar dacă ostile inamice

păzesc focuri nevolnice

uitarea are răbdare

lascivă se-tinde-n cortu-i auriu

luând de pe tipsie o amintire prăfuită

doar noi doi, ea uitarea

și eu…

despărțiți

de-o revoltă mută…

locul din care nu voi mai răspunde

plecările au gust de levănțică strivită-n colțul cerului

acolo unde poteca soarelui face o curbă graţioasă către mâine

un punct care cedeaza uzurii şi se scutură

polen rătăcit printre blocuri de beton

fiecare umbră e datoare să urmeze calea cuvântului

şoapta mă urmează arătându-mi drumul

fără suspine, fără reverberaţii

fără emoţii, fără taine

totul la vedere

ştiut fiind că, măcănitul nu are ecou

care ar putea să răspundă

pentru flecară trecere

perle de cultură

ignorarea sau ridiculizarea până la neantizare

creează premiza transformării într-un obiect străin dureros

numai bun de plasat în interiorul unei lecturostridii

strat după strat, lumina

ne-încarcă până la refuz cu irizări străine

iar într-un final, chiar dacă dureroasă

extragerea este o adevărata despovărare

iar dificultatea alegerii apare în acest moment

pentru că, ce poți face cu o perlă

pe cât de autentică

pe atât de falsă

ocolind spontaneitatea ?

o expui? o zdrobești? o ascunzi?

păstratu-mi-am în adânc

sâmburele de adevăr

care mă reprezintă…

un om, o mască

dimineața înseamnă pentru el o muncă în plus

răscoleşte prin toate ungherele ca să-şi aleagă masca

nu poate ieşi din spaimele sale fără mască

nimeni şi nimic nu l-ar convinge

de contrariul acestei

realităţi :

azi un zâmbet

mâine o cută între sprincene

poimâine o întrebare mută

şi fiecare zi se lipeşte

de faţa lui

astupând furia ce mocneşte

lavă mistuind cămara sufletului

invizibil, inodor, fără gust…

până când… goliciunea lui nu mai stârneşte nici o reacţie

Doamne ştiu că nimeni nu mă mai vrea

dar încă nu sunt pregătit să mă dau ţie

mai lasă-mă să mă dau oamenilor

îmi plac mângâierile ochilor

îmi plac tăcerile lor

ştiu că al Tău fiind îmi vei da totul

dar totul acesta e prea mult pentru mine

pentru sărăcia în care am trăit

şi pentru toate minciunile pe care le-am primit

Doamne,

sunt ploi care udă grădina ţinând-o în viaţă

soarele îşi revarsă lumina

bucurându-se de fecioria florilor

dar cine îngrijeşte oare de grădina sufletului ?

multe zâmbete se ofilesc şi mor

rănind buze şi suflete

cu aripă grea

de lacrimi

foşnetul lor sună a hârtie arsă

a gunoaie plimbate

a rigolă

şi a abandon

şi cu toate acestea

în această grădină pustie

aş vrea să-mi găsesc odihna

anomalie cu magalie

cand isi radea barba creata

Luna s-a taiat pe fata

plastur-negru si-a lipit

peste obrazul ciuntit

si-acum cu profilu-n geam

nu se mai intoarce neam

care...doare

un popor nu se naste din bagheta unui magician

si nici nu dispare dintr-o trasatura de condei

un popor isi duce crucea

cu demnitate si maturitate

indiferent de cate ocari si scuipari

primeste de la vecini

sau de la venetici

pe care tot el ca popor

in marinimia si uitarea sa

i-a luat in brate

si i-a crescut

un popor iarta

dar nu uita

un popor accepta

dar nu se supune

un popor dojeneste

dar nu umileste

fericiti cei ce n-au uitat

ca sunt parte din intrg

si nu mai presus de el

uitati si ignorati

cei ce s-au sumetit

peste puterile lor

iar noi

in tot si-n toate

sa nu ne uitam radacinile

dar nici ramurile noi

si mugurii

sa nu ne fie rusine sau teama

sa ne asumam trecutul

cu bune si cu rele

asa sa ne ajute Dumnezeu

amin.

primavara sub ape

undeva la munte s-au rupt toate apele

și cu toate astea se anunță o naștere grea

cuvintele nu vor sa iasă nici măcar cu forcepsul

așa că recolta de poeme va fi slabă

rima pe valuri plutește ușor

pe mal cele mai multe versuri pregătesc nada

cu care vor sa prindă peștele cel mare

o eroare

dacă nașterea ar putea fi elogiată

atunci nu ar mai rămâne diplomă virgină

toate ar cunoaște beția aprecierii

și bucuria împărtășirii.

pe vremuri aveam parte de rândunele jucărele

și de macarale rad în soare

dar se pare că nici elementarul chimism emoțional

nu mai e același… s-a repliat, s-a transformat

umbra clopotului care

suna-vor cornurile a pustie

şi nimeni nu v-a şti să le-nţeleagă

când valuri se vor arunca în hăuri

iar focul scoate-va limbi de balaur

tăceri de scrum s-or ţese-apoi alene

pământul s-o-întoarce în mormânt

iar apa lacrimilor din fântână

usca-se-va în tainic legământ

tăcută-i pâinea plină de suspine

şi circul lor în sânge a sfârşit

pribeag prin viaţă fără rădăcină

te-oi aciui o umbră pe pământ

prostia-întoarce brazdă grea şi neagră

lumina sprijină un zid strivit

iertat de moarte pare-a fi cireşul

ce-şi cerne înflorirea pe pământ

poezia necuvintelor

dacă pomul vieții veșnice a rămas neatins de mâna omului

pomul cunoaşterii ne-a dat primul cuvânt

o silabă plină până la refuz de uimire

acum puteam povesti

cu înlorituri

ceea ce inima ştia mai bine

după căderea în păcat

am căutat loc vorbelor noastre

ce nu mai aveau loc

în adâncul inimii

şi-ncet încet am făcut loc minciunii

 crestată-n carnea cuvântului tot mai slăbit

şi mai golit de suflet

fericiţi cei săraci cu duhul vorbirii

că ei îsi pun inima-n palme să rostuiască

trăirile… şi rugile… şi bucuriile

e timpul să reînvăţăm

preţul tăcerii

şi-al necuvintelor

în carnea cărora se ascunde

secretul nemuririi

noaptea în care morţii vorbesc

să nu uiţi mamă să pui apă la flori ca şi lor le-o fi sete

luna-i trasă prin inel dar n-am deget pentru el

ca inima-i de rotundă dar viaţa n-o mai inundă

s-a oprit şi mi-a vorbit

pe marginea patului descântându-mă şoptit:

nu te teme de-a mea noapte că lumina o desparte

de-altele neluminate pe care le-alungă-n moarte

eu cu tine, tu cu mine

lumina-vom mult şi bine

peste suflete tăcute, peste vorbe neştiute

peste cuget, peste vise, peste vorbele promise

peste cele nevăzute ţesând lacrimile mute

mă ia-n braţe, mă alină

toate tainele-mi suspină

pleoapele-mi cad falduri grele

despărţind lumea cu ele

ziua în care am văzut balena

se strecura înghiţind toate urmele nopţii,

lăsând în urmă un vaiet lung

ca o sirenă de ceaţă…

destrămare

pe unde am trecut eu nici moartea nu creşte

pare a şopti cuvântul… primul rostit

din îndelungata istorie

cunoscută…

cerurile se schimbă după mersul norilor

pământurile se schimbă după mersul oamenilor

mările îşi schimbă şi ele plajele

după cum mor sau învie râurile

singurele lucruri statornice sunt frunzele

ele poartă pe râd,

filigranul viului şi morţii

alternând cu candidă nepăsare

ţeserea şi destrămarea luminii

eu, necunoscută frunză

din lungul şir al numerelor naturale

nu voi rupe lanţul nerostitelor cuvinte

ce ascund vederii marea poartă a trecerii

primul job

am înțeles că am fost chemat

da. s-au analizat documentele: scrisoarea de intenție…

și c.v.-ul ?

da. și am ajuns la concluzia că meriți o slujbă

mulțumesc

din păcate nu cea pentru care ai optat

atunci ?

avem un loc la departamentul de marketing

vânzător adică ?

putem spune și asa. vezi tu, lumea e într-o continuă schimbare

toată lumea vrea ceva

bine dar cei mai mulți cumpără online acum

ceea ce tu vei avea nu se găsește online

și ce aș putea vinde ?

păi cel mai căutat lucru este singurătatea

lumea adoră acest produs, mai ales dacă e şi de calitate

la singurătate avem şi câteva modele de tăceri

o mulțime de cuvinte nerostite

și chiar idei abandonate

și lumea chiar vrea să fie singură ?

păi a fost… obligată

ca să spun așa…

nu crezi că e bine ce facem noi ?

nu știu ce să zic

păi ia gândește-te,

ce poate fi mai atractiv decât o lume însingurată

plină de nevroze, de spaime

de incertitudini

și… ajută ?

cred și eu… că ajută, vânzările au crescut

iar profitul este inimaginabil

am înțeles… și care este salariu?

să spunem… 10% din vânzări

și ce să fac cu atâta singurătate ?

te descurci tu cumva

de mâine intri în pâine

programul începe la nouă

…

(tăcere)

curriculum vitae

dacă ziua nu s-ar fi dat cu capul de pragurile cerului

căzând în fund amețită

poate că nu m-ar fi prins de păr

zvârlindu-mă-n viață pe nepusă masă

pipăindu-și plină de ciudă cucuiul

și uite așa

am dat piept cu lumina

cu țipătul, cu lumea…

la primii pași am stâlcit câteva consoane

iar vocalele se trăgeau pe margini

oarecum mirate

și poate neliniștite

au urmat cuvinte nehotărâte

scurte propoziții, iar la final

paragrafe întregi alergau jur împrejur

creioanele zgâriau cerul cu întrebări candide

călimările luau poziția de drepți dându-mi onorul

iar maculatoarele dispăreau tocate mărunt

printre închipuiri

școlile au crescut trăgându-mă după ele

cărțile îmi dădeau roată făcându-mi curte asiduă

dar eu încă mă jucam cu întrebările

nelămurindu-mă

prima zi de muncă a venit pe tăcute,

dându-mi un șut ce m-a aruncat dincolo de cuvinte  

în plină realitate

munca poate fi plăcută

dacă mai păstrezi prin jur câteva întrebări

pe care să ști că te poți baza…

la starea civilă

am trecut fără pic de ruine :

încă plin de-întrebări

cu câteva frazări reușite la activ

iar la reședința am trecut

domiciliat cu capul în nori

pe strada Fericirii

undeva mai către sfârșit

scrisoare de intenţie

stimată Doamnă,

toată lumea discută despre compania dumneavoastră

şi nu toţi au cuvinte de laudă, ba unii chiar se sufocă de indignare, oripilaţi

şi ar da oricât să nu vă mai vadă  

dar mie nu-mi este teamă

şi accept postul :

însoţitor cu carte de muncă

al prea ignoratei morţi

sper să nu mă întrebaţi de scrisori de recomandare

pentru că eu niciodata nu am cerut ceva

eu sunt altruist Doamnă,

eu nu cer, eu ofer

poate că vă veţi întreba de ce?

la care eu aş răspunde sincer: habar nu am

dar cu siguranţă că veţi lua cea mai bună decizie  

după ce veţi analiza totul cu înţelepciune

şi cred că voi trece şi testul

de anduranţă.

cu stima,

al dumneavoastră  

acelaşi perdant

ps : ştiu că v-am luat pe nepregătite dar viaţa e plină de surprize

adâncire vs înălţare

cine învaţă tâmplarie ştie cum să croiasca o cruce

şi mai ales ştie cum să-i încerce trăinicia

proptind-o în pragul istoriei

să rămână mărturie

cine învaţă iubirea de mic, ştie să-şi deschidă inima

nu ca măcinare a lumescului în care ecoul moare

nici ca surpare într-ale vorbelor goale

nici ca mustire bolnăvicioasă

cine învaţă tăcerea trece pe sub căldura pleoapelor

mersul nemuririi dintr-un mugur în altul

până când verdele deschide calea

noului. reinventâdu-l

urcarea pe cruce a iubirii

nu poate să sufere geluirea durerii

şi de aceea, aşchii înmuguresc

în colţul buzelor…

constatare

poezia a murit

incolacita covrig

la mine-n prag

era pe seara

si de atunci

abia daca se mai leaga

vers stingher de rima proasta

poate ca nici cuvintele

nu mai suporta apasarea

golului dintre buze

ce nu pare a fi mirare

ci doar

un mare gol

poate inestetic

dar cat de semnificativ

in rotunjimea lui

adio rime uitate

adio versuri uscate

adio cuvinte moarte

drumurile ni se despart

pana la o noua

posibila intersectie