umbra clopotului care

suna-vor cornurile a pustie

şi nimeni nu v-a şti să le-nţeleagă

când valuri se vor arunca în hăuri

iar focul scoate-va limbi de balaur

tăceri de scrum s-or ţese-apoi alene

pământul s-o-întoarce în mormânt

iar apa lacrimilor din fântână

usca-se-va în tainic legământ

tăcută-i pâinea plină de suspine

şi circul lor în sânge a sfârşit

pribeag prin viaţă fără rădăcină

te-oi aciui o umbră pe pământ

prostia-întoarce brazdă grea şi neagră

lumina sprijină un zid strivit

iertat de moarte pare-a fi cireşul

ce-şi cerne înflorirea pe pământ