noaptea în care morţii vorbesc

să nu uiţi mamă să pui apă la flori ca şi lor le-o fi sete

luna-i trasă prin inel dar n-am deget pentru el

ca inima-i de rotundă dar viaţa n-o mai inundă

s-a oprit şi mi-a vorbit

pe marginea patului descântându-mă şoptit:

nu te teme de-a mea noapte că lumina o desparte

de-altele neluminate pe care le-alungă-n moarte

eu cu tine, tu cu mine

lumina-vom mult şi bine

peste suflete tăcute, peste vorbe neştiute

peste cuget, peste vise, peste vorbele promise

peste cele nevăzute ţesând lacrimile mute

mă ia-n braţe, mă alină

toate tainele-mi suspină

pleoapele-mi cad falduri grele

despărţind lumea cu ele

ziua în care am văzut balena

se strecura înghiţind toate urmele nopţii,

lăsând în urmă un vaiet lung

ca o sirenă de ceaţă…