uitare

credeam că pomul nu mai ştie înflori

căci ramurile-i grele se rup a bătrâneţe

dar fu de-ajuns o zi cu degete senine

să-i spargă coaja-în care se-mbrăca

în fiecare an mi-am arătat dorinţa

de a-nflori, de a rodi, de-a da

chiar şi când nu purtam decât dorinţa

şi umbră slabă drumului eram

trăirile-au murit adânc în rădăcină

şi seva stearpă caută drum spre lumină

mi-e verdele acum o amintire

şi numai timpului îi mai găsesc vreo vină

voiam să-l tai dar o mlădiţă saltă către cer

poate că-i ultima dorinţă de-înălţare

să-l las să-şi moară verdele-n mister

căci locul cel ocupă e puţin şi nu ascunde o altă comoară