cernere

dracul nu ridică biserici în deşert

şi duminica e lăsată de Dumnezeu pentru odihnă

dar multe lucruri nu mai sunt ca la început

piatra nu mai este piatră, apa nu mai este apă

cerul nu mai este cer ce să-ţi dau şi ce să-ţi cer

am luat un pumn de amintiri pe care nu le mai vrea nimeni

sau poate că a uitat unde le-a lăsat şi acum le caută disperat

sunt în parc, la toboganul cel mare,

şi e atât de mare că dacă întind mâna pot să ating cerul

şi de la mine până la tine sînt doar două mâini de întins

ca la orice cădere, stomacul se strânge sub omuleţ şi începe să ţipe de plăcere

apoi picioarele iau foc de la frecarea ce coboară împreună cu mine

şi dintr-odată sunt iar cu picioarele pe pământ

şi cu sufletul rătăcit pe undeva pe sus

tramvaiele trec ţăcănind peste încheieturile şinelor

şi lumea se plimbă agale ca-ntr-un tablou patriarchal, fără nici o grabă

o altă amintire mă aruncă într-un morman de zăpadă

e turnul de veghe de la cazemata zidită să ne apere vacanţa

materiile şi obiectele caută să rupă câte o bucată din ea

şi ca să nu mă plictisesc, privesc cerul prin tremurul unui ţurţure

el plânge eu îi aştept lacrimile să ne înfrăţim

altă amintire mă dezbracă de toate hainele

şi-mi dă drumul în apă mâloasă

unge-te îmi spui şi eu mă umplu de nămol rece şi puturos

carapace ce se crapă la orice mirare şi la orice privire zgribulită

botezul înseamnă curăţarea de tot şi de toate

şi-n braţele tale mă ascund, cu toată goliciunea naivă

amintiri cuminţi, fiecare îşi aşteaptă rândul

să mă răpească în cuget şi-n simţiri

rădicând valuri de uitare între mine şi lume

în faţa mea, un băieţel cu mâna plină de cuvinte

priveşte nedumerit în jur

pare de pe altă lume cu toată mirarea tipărită

priveşte la cei din jur, lume grăbită ce nu are timp de vorbă

pare derutat, dezamăgit şi nu ştie ce să facă

cu toate cuvintele strânse cu migală

cuvinte amintiri,

palme ce se zbat în pumni

timpul trecut răspunde prezent

dar cine strigă catalogul?