toropitoare amiază

e sâmbătă şi săptămâna-ţi moare-ncet în braţe

făcând loc altei zile-n calendar

din taine se ridică chipuri dragi, plecate

ce-n buze poartă rugi tăcute către cer

le ceri să te ridice către soare

dar braţele li-s moi şi-n ceţuri dese pier

te rogi, dar rugăciunea e pulbere uscată

ţi-s buzele crăpate sub straturi de tăceri

din voaluri de uitare se iscă o-ntrebare

iertarea de ce doare?

în locul tău un altul aşteaptă săptămâna

şi viaţa-n vaduri curge… un râu de zile ce nu-ţi aparţine