amantul dimineţilor trecute

dimineţile mele  sunt rumene şi înrourate

sau ofilite de lipsa lacrimilor

am dimineţi pline de energie ca un vortex nesătul

ce mă aruncă-n braţele zilei fără să se uită dacă sunt pregătit sau nu

şi se bucură alături de mine de orice moment

sunt dimineţi lenevoase ce se strecoară-n aşternut

cuibărindu-se la pieptul meu

încât oglinda nu pare prea impresionată când mă vede

şi sunt momente în care câte o noapte se tăvăleşte prin făină

scuturându-şi umbrele de cearcăn şi prefăcându-se albă că zăpada

până la următoarea cădere în braţele disperării

rostul dimineţilor este să moară între prima cafea şi croissant

deschizându-şi venele colcăind de ore