m-a luat şi m-a aruncat în braţele ei spunând
auzi fă târfo, ia-l şi fă om din el
şi viaţă m-a strâns la sânul ei momindu-mă cu vorbe dulci
şi cu laptele ei ciudat:
din sânul drept sugeam zile pe săturate
iar din cel stâng mozoleam nopţi nedormite
pe vremea aia nu erau nici revoluţii
şi nici lovituri de palat
sau căderi la pat
şi am fost fericit o copilărie
după care
viaţa nu a mai avut răbdare
şi ca o oală sub presiune a sărit să-mi scoată ochii
dar nocorul meu a fost că am ştiut să-i închid la timp
şi astfel numai faţa mi-a fost desfigurată
lăsându-mă să-mi aleg masca
dar iată că laptele copilăriei
a prins a tăia zile din carnea viselor
şi nopţi din osul speranţelor
împuţinându-mă
nejustificat
astăzi, după atâta timp
m-au aruncat pe o tarabă în stradă
marfă plimbată dintr-un raion în altul
dând zilelor miros specific
cine are bani nu pare interesat de marfă
iar cine mă jinduie nu are cu ce
nici măcar acum,
redus fiind
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu