Marea Sargaselor

copilăria mi-a fost marcată

de povestea corăbiilor ce putrezeau printre sargase

fără a mai găsi puterea să evadeze

adie vântul

bate-n scocuri şi ferestre

ar vrea să intre sufletul să mi-l răsufle

privesc o frunză ce se lasă amăgită

să-nceapă dansul ultimului drum

oglinda derulează în tăcere

povestea, filmu-n care am jucat

cad riduri lăsând răni în coajă plânsă

iar anii ce în jgheaburi se topesc 

spală uitarea iernilor fetide

sunt prins în mreje, zbatere amorfă

cuvântul pâlpâie în candele crăpate

uitarea roade în carena putrezită

din lanţuri cresc himere hămesite

ce muşcă visul ce se oglindeşte-n mare

visam să evadez din laţul ce mă strânge

plutirea, zborul era tot ce îmi doream

eram o mare plină de regrete

sargasele din degete-mi creşteau

eram corabie şi mare eu eram

de ce-aş zbura dacă pot fi doar bun rămas?