exil

şterge-mă din viaţa asta

trimite-mă dincolo de cuvinte,

acolo unde se moare de atâta tăcere

un loc din vecinătatea unei gări negre

ce absoarbe orice cuvânt

şi orice tăcere

la graniţă mi s-au luat toate cuvintele

au scormonit după ele

rănindu-mi sufletul

spulberându-mi minţile şi amintirile

m-au băgat

în tot felul de chimicale

şi dezinfectanţi

să nu rămână nici măcar o vocală

şi mi-au dat drumul

într-o plută

ai privit un cer plin de tăceri?

plouă încontinuu

până la igrasie

putregai mângând rădăcinile

şi rătăcirile

ochiul gol priveşte

dar nu ştie cum şi ce să spună

nici acum

nici mâine şi nici poimâine

meleaguri noi?

lume nouă?

vată, zile de vată

nopţi de vată, viaţă înfundată

o ceaţă de necuvinte ca o pedeapsă

mă apasă

încet, în adânc

creşte sămânţa unui eu

nu am aşteptări, nu am vise, nu am...

decât răbdare

de undeva, voi apare şi mă voi întregi