linii şi puncte

când m-am născut mi s-a spus sa ţip. ţipă! şi am ţipat după ce am fost pălmuit

toată copilăria mi s-a tot repetat: învaţă! şi am învăţat

adolescenţa s-a ascuns timid după o tăcere... nu te aud mi se tot repeta

şi ajuns aproape de vârf m-am obişnuit cu munca... să muncesc

indiferent de ceea ce am făcut, până acum am aruncat cu cuvinte  golindu-mă

nu ştiu dacă s-a făcut o statistica a cuvintelor folosite de-a lungul vieţii

dar sunt momente când îmi lipseşte un te iubesc

lipsesc mulţi mulţumesc din jur

şi nici fericirea nu prea o văd decât arareori

ori am un început de cataractă

ori seceta a ucis orice boare de vânt

(după cum a spus un mare poet cândva)

poate că e maibine să stau jos şi mă inventariez

sau poate mă re-inventez

dar poarta către mine însumi e închisă

lacătul ruginit şi cheia aruncată

acolo, abandonat, mă aştept... oricum nu pot pleca fără mine

furtuna mă ajută să mă desprind de prezent

şi cobor din cuvânt în cuvânt

tot mai adânc, tot mai aproape

îndrept, curăţ, adun, ordonez, deschid

las aerul şi lumina să mă găsească

cuvânt.

undeva pe frontispiciul sufletului

am gravat doar : revenirea

mă îmbrăţişez

şi împreună plecăm lume la agăţat cuvinte frumoase